In sistemul medical public din Bucuresti, sunt aproximativ 900 de posturi de medici vacante. Colegiul Medicilor din Municipiul Bucuresti (CMMB) a facut un apel catre Ministerul Finantelor pentru aprobarea memorandumului inaintat de Ministerul Sanatatii, pentru spitalele din subordinea sa, precum si pentru cel inaintat de Ministerul Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Administratiei (MDLPA) pentru spitalele aflate in subordinea autoritatilor locale, inclusiv cele ale Administratiei Spitalelor si Serviciilor Medicale Bucuresti.
In prezent, sistemul medical romanesc se confrunta cu un deficit semnificativ de personal. La nivelul municipiului Bucuresti, in spitalele aflate in administrarea Ministerului Sanatatii sunt neacoperite aproximativ 500 de posturi de medici, iar la nivelul spitalelor coordonate de ASSMB sunt 390 de posturi vacante, transmite sursa citata.
“In calitate de presedinte al Colegiului Medicilor din Municipiul Bucuresti, fac un apel catre autoritatile competente sa identifice cat mai rapid solutii pentru deblocarea posturilor si organizarea de concursuri conform procedurilor legale. Aceasta masura ar facilita inclusiv integrarea in sistemul public de sanatate a celor care au terminat rezidentiatul si au promovat examenul de specialitate, oferindu-le posibilitatea de a isi gasi locuri de munca. Astfel, unitatile medicale publice si-ar putea acoperi deficitul de medici, completandu-si schemele de personal”, a declarat prof. univ. dr. Catalina Poiana, presedintele Colegiului Medicilor din Municipiul Bucuresti, intr-un comunicat de presa.
Angajarile in sistemul public, implicit in sistemul public de sanatate, au fost inghetate la jumatatea anului trecut, iar memorandumuri initiate de MS si MDLPA nu au fost avizate de Ministerul Finantelor cu toate ca era singura posibilitate de deblocare a acestora. Unitatile medicale ar putea organiza concursuri pentru ocuparea posturilor vacante de medici prin aprobarea noilor memorandumuri adoptate de cele doua ministere la inceputul acestui an, mai arata sursa citata.
“Ne confruntam cu un paradox. Avem mare nevoie de medici, exista locuri neocupate in spitale, avem si medicii, cel putin din perspectiva celor care au terminat rezidentiatul, dar angajarile sunt blocate. Medicii tineri isi doresc sa ramana in tara si vor opta pentru locuri de munca in unitati medicale in care sa poata performa” a mai declarat presedintele Colegiului Medicilor din Municipiul Bucuresti, prof. univ. dr. Catalina Poiana.
Potrivit CMMB, situatii dificile se intalnesc in aceasta perioada mai ales in Camerele de Garda ale unor unitati medicale, din cauza numarului insuficient de medici.
Totodata, lipsa personalului in spitale inseamna epuizarea personalului existent, care trebuie sa lucreze de multe ori suplimentar, ceea ce poate duce chiar la epuizarea fizica si la afectarea calitatii actului medical acordat pacientilor sau intarzieri in acordarea asistentei medicale.
“De asemenea, lipsa de personal suficient in spitale poate duce inclusiv la situatia de a nu mai putea asigura continuitatea actului medical pe anumite sectii sau compartimente. In aceste conditii, Colegiul Medicilor din Municipiul Bucuresti solicita autoritatilor competente identificarea unor solutii legislative si fiscale pentru deblocarea angajarilor in sistemul public de sanatate, asigurand astfel acoperirea necesarului de medici si imbunatatirea conditiilor de lucru in unitatile medicale din sistemul de sanatate bucurestean, cat si la nivel national.”, mai transmite Colegiul Medicilor Bucuresti.