Virusul Papilloma Uman (HPV) este un virus care infecteaza epiderma si mucoasele. Din cele peste 120 de tipuri de HPV, 15 pot cauza cancer, fiind responsabile pentru 5% din totalul cancerelor diagnosticate la nivel global. In Uniunea Europeana, infectia cu HPV provoaca aproximativ 67.500 de cancere anual.
In Romania, se estimemeaza ca 13,7% din cancerele diagnosticate sunt asociate infectiei persistente cu HPV, transmite INstitutul Nationala de Sanatate Publica (INSP).
La data de 4 martie se marcheaza Ziua Internationala de Constientizare a Infectiei cu HPV (Human Papillomavirus) si are ca scop promovarea de informatii si cunostinte privind infectia cu HPV, calea de transmitere, afectiunile pe care aceasta le produce si metodele de preventie a infectiei si a bolilor cauzate de infectia persistenta cu virusul papilloma uman.
INSP se alatura initiativelor internationale de a de a creste gradul de constientizare privind riscurile generate de infectia cu HPV si de a aduce in prim plan importanta masurilor de preventie pentru reducerea numarului cazurilor de cancer provocate de infectia cu acest virus.
Infectia cu HPV este cea mai frecventa infectie cu transmitere sexuala, majoritatea persoanelor active sexual se infecteaza cel putin o data de-a lungul vietii. Jumatate din aceste infectii se produc cu tulpinile HPV de risc inalt. In marea lor majoritate infectiile cu HPV se vindeca de la sine, fara urmari, insa in anumite cazuri acestea devin persistente si pot produce leziuni cu evolutie maligna.
Infectia persistenta cu HPV este asociata cu aparitia cancerului de col uterin si alte 5 tipuri de cancer:
• cancer anal – in peste 90% din cazuri;
• cancer orofaringian -1 din 3 cazuri este produs de infectia cu HPV;
• cancer vaginal – in 4 din 5 cazuri;
• cancer vulvar – aproximativ jumatate din cancere sunt asociate infectiei cu HPV;
• cancer penian – peste 50% din cancerele peniene sunt asociate infectiei cu HPV.
“Vaccinarea impotriva infectiei cu HPV este sigura si eficace, cu beneficii pentru sanatate pe termen lung. Se recomanda ca vaccinul sa fie administrat atat fetelor, cat si baietilor, incepind cu varsta de 11 ani, inainte de inceperea vietii sexuale”, transmite INSP.
Scaderea incidentiei cancerelor prevenibile prin vaccinare si cresterea acoperirii vaccinale impotriva HPV reprezinta un obiectiv al Planului European de Cancer.
Rezultatele proiectului PERCH au contribuit la fundamentearea propunerii de Recomandare a Consilului Uniunii Europene privind cancerele prevenibile prin vaccinare, aflata in dezbatere de la inceputul acestui an. Recomandarea contine o serie de masuri pe care Statele Membre sunt sprijinite sa le adopte pentru a creste gradul de acceptare al vaccinurilor care pot preveni aparitia unor cancere.
Etichete: infectia HPV, cancer HPV, vaccinare anti HPV, INSP