Vaccinul pneumococic polizaharidic a fost inclus pe lista medicamentelor gratuite. Serul va fi disponibil in mod gratuit tuturor persoanelor care primesc recomandarea de administrare din partea medicilor, au informat reprezentantii Guvernului.
“La propunerea Comitetului National de Vaccinare si avand in vedere particularitatile epidemiologice nationale, lista medicamentelor gratuite a fost extinsa cu un nou vaccin. Este vorba despre vaccinul pneumococic polizaharidic cu 23 de valente. Este un vaccin care protejeaza si sustine sistemul imunitar, iar specialistii recomanda acest vaccin in special copiilor, varstnicilor, dar si bolnavilor cu afectiuni cronice si celor cu imunosupresie din diferite cauze. Odata cu includerea pe aceasta lista, vaccinul va putea fi disponibil in mod gratuit tuturor persoanelor care primesc recomandarea de administrare din partea medicilor”, a declarat Mihai Constantin, purtatorul de cuvant al Guvernului.
Etichete: vaccinul pneumococic polizaharidic, lista medicamente gratuite, vaccinuri gratuite