Guvernul a aprobat o Hotararea care prevede introducerea in lista de medicamente compensate si gratuite a unui numar de 28 molecule inovative, din care 22 molecule noi, nelistate pana in prezent si alte 6 molecule (Isavuconazolum, Adalimumabum, Dapagliflozinum, Rituximabum, Upadacitinibum si Apremilastum) introduse pentru alte indicatii decat cele pentru care sunt listate in HG 720/2008.
Potrivit Ministerului Sanatatii, medicamentele inovative sunt destinate pacientilor cu afectiuni de tipul:
– Hepatite cronice de etiologie virala B, C si D
– Ciroza hepatica
– Boala Parkinson si alte afectiuni neurologice
– Colagenoze majore (lupus eritematos sistemic, sclerodermie, poli/dermatomiozita, vasculite sistemice)
– Poliartrita reumatoida, artropatia psoriazica, psoriazis cronic sever si artrita juvenila
– Boli endocrine si metabolice
– Boala cronica de rinichi – faza predializa
– Boli degenerative ale ochiului (glaucom si boli maculare)
– Boala cronica inflamatorie intestinala si sindrom de intestin scurt
– Poliartrita reumatoida
– Artropatia psoriazica
– Spondiloartrita axiala
– Psoriazis cronic sever
“Accesul pacientilor la medicamente inovative care salveaza vieti este o preocupare constanta a Ministerului Sanatatii in ultimii doi ani. Numarul mare de molecule nou introduse in lista de medicamente compensate si gratuite in perioada 2022-2023 este cea mai buna dovada a responsabilitatii fata de pacienti. Buna colaborare cu CNAS si Organizatiile de pacienti fac posibile aceste progrese pentru care este nevoie de sprijinul Ministerului Finantelor. Pacientii cu boli oncologice, neurologice si hepatite cronice au acces la noi molecule, iar acest lucru trebuie realizat fara a afecta in vreun fel accesul la medicamente generice care reprezinta resursa terapeutica pentru 80% din pacientii romani. Oamenii au nevoie de atentie si de empatie, deopotriva din partea medicilor si a autoritatilor. Impreuna lucram pentru asta!”, a declarat ministrul Sanatatii, prof. dr. Alexandru Rafila.
De asemenea, Programul national de oncologie se completeaza cu sase noi molecule de ultima generatie: Lipegfilgrastimum DCI, Tucatinibum DCI, Sacituzumab Govitecan DCI, Asciminibum DCI, Imunoglobulina anti-limfocite DCI si Mosunetuzumabum DCI.
Actualizarea listei de medicamente compensate si gratuite intra in vigoare de la 1 mai 2024.
Etichete: medicamente gratuite, medicamente compensate, molecule noi, medicamente noi