In urma analizei in prima lectura de catre Guvern, a proiectului Ordonantei de urgenta care prevede mariri ale salariilor din domeniul Sanitar si Asistenta sociala, au aparut modificari in minus pentru personalul TESA si pentru personalul suport din spitale, precizeaza Federatia Sanatatea din Romania, intr-un comunicat de presa.
“Desi salariile acestor categorii de salariati sunt absolut modice, cu mult dispret pentru acestia, ca altfel nu putem explica acestor oameni, s-a modificat miseleste luna de referinta la care se raporteaza mult viitoarea trambitata marire a salariilor personalului din spitale, in viitoarele campanii electorale ce vor veni anul acesta. Constatam din nou usurinta, cu girul unor colegi ai nostri de lupta, pentru nu stim a cata oara, fara sa fim nicidecum surprinsi, cum marirea cu 20% a cuantumului salariului in cele doua transe egale in martie, respectiv iunie, raportat la luna decembrie 2023 fata de forma initiala a Ordonantei care prevedea marirea cu 20% in doua transe egale a salariului aflat in plata la nivelul lui ianuarie 2024.”, se precizeaza in comunicat.
“Nu a fost o modificare abrupta, mai mult o mica finete! “Ca poate nu-si dau seama si le mai furam iar fesul”. Uite cum au mai micsorat deficitul bugetar, cu “ajutorul” celor din sanatate, printr-o modificare fina!”, a mai precizat organizatia sindicala.
Etichete: salarii personal TESA sanatate, federatia sanatatea din romania